Invitatie de participare cursuri GALDD
Servicii de formare profesionala etapa III
![]()
În data de 9 august 2022, GAL Delta Dunării, partener în cadrul proiectului COASTAL, a organizat un seminar pe tema ,,Turismul lent,,. Seminarul a fost organizat la Murighiol, în sala de evenimente a Pensiunii Peninsula Resort și a avut, ca invitați, reprezentanți ai unor entități publice și private cu competențe în domeniul turismului, ai altor GAL-uri situate în arealul nord-dobrogean, respectiv Munții Măcinului – Delta Dunării – Marea Neagră.
Această întâlnire face parte din pachetul de activități WP6 – Diseminare și comunicareși a avut drept scop informarea participanților cu privire la implicarea asociației în această perioadă finală de implementare a proiectului (august – octombrie 2022) în conturarea propunerilor de dezvoltare economico-socială a zonei și transpunerea acestor propuneri în modelul de dezvoltare ce va constitui unul dintre livrabilele acestui proiect, prin implicarea a două institute de cercetare în plan național, respectiv Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală (ICEADR, cu sediul în București) și Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Marină ,,Grigore Antipa,, (INCDM, cu sediul în Constanța).
Pe parcursul implementării proiectului COASTAL, prin contribuțiile partenerilor și ale entităților publice și private ce au participat la evenimentele organizate pe diferite teme în cadrul WP 1 și WP3, s-au descris măsuri, politici și recomandări ce vor putea fi aplicate de către factorii de decizie, precum și de către alți agenți implicați, în vederea asigurării sustenabilității dezvoltării zonei studiate. Este necesar a aminti că misiunea MAL-ului 05 Delta Dunării – Marea Neagră a fost aceea de a găsi cele mai bune soluții în vederea asigurării creșterii din punct de vedere economica celor trei activități economice practicate cu precădere în zona de studiu Delta Dunării – Marea Neagră (acvacultură, agricultură și turism), fără a afecta ecosistemul Deltei Dunării. Acest lucru este cu atât mai important, cu cât atractivitatea zonei din punct de vedere turistic depinde de protejarearesurselor naturale pe care Delta Dunării le oferă.
Turismul este un important consumator de spaţiu şi resurse naturale şi antropice, un generator de schimbare la nivelul mediului înconjurător şi al economiei, determinând mai multe tipuri de efecte. Analiza impactului turismului asupra mediului natural, economic şi social, perceput ca un cumul al tuturor efectelor pozitive şi negative, este foarte importantă deoarece trebuie să conducă la o dezvoltare a turismului in arealul Delta Dunării – Marea Neagră, cu păstrarea echilibrului ecologic. Prin urmare, dezvoltarea turismului trebuie să fie durabilă sub aspect ecologic, viabilă şi rentabilă sub aspect economic şi echitabilă din punct de vedere social. Pentru aceasta, este nevoie ca turismul să integreze mediul natural, cultural şi uman şi să respecte echilibrul fragil caracteristic destinaţiei turistice Delta Dunării.
Turismul este, prin natura sa, legat de aproape toate celelalte sectoare socio-economice ale societăţii actuale. Aceasta este şi situaţia specifică pentru Delta Dunării. In acest caz, datorită faptului că delta formează un areal ecologic vulnerabil, impactul turismului este resimţit la nivel economic, al aşezărilor umane şi habitatelor animale, în ceea ce priveşte echilibrul ecologic de toate tipurile, în sistemele de transport …pe scurt, la nivelul întregii societăţi. Deoarece turismul este (intenţionează a fi, este de dorit să fie) motorul de dezvoltare, este necesar a se acorda o atenţie specială consecinţelor acestei activităţi asupra tuturor celorlalte sectoare ale societăţii.Luând in considerare fundamentul dezvoltării durabile, faptul că o creştere economică nu poate fi frânată sau o creştere a bunăstării – fie a populaţiei fie a turiştilor (de exemplu, în termenii participării crescute la activităţile de recreere pe durata concediului) – este aşteptată în urma desfăşurării unor activităţi de turism la standarde de calitate, dezvoltarea turismului trebuie abordată luând în considerare următoarele aspecte:
În ceea ce privește turismul din zona Deltei Dunării, una dintre principalele recomandări rezultate în urma activității de modelare, este aceea de a încuraja și facilita tranziția de la turismul convențional, practicat astăzi în zonă, la un turism lent. Printre propunerile ce au fost emise în cadrul intalnirilor amintim:
Turismul lent (,,Slow tourism,,) îmbunătățește calitatea experienței turistice în zonă, fără a afecta mediul. Turismul lent a ajuns în centrul atenției în vara anului 2020. Acest mod de abordare a călătoriilor se bazează pe stabilirea de conexiuni cu localnicii, cultura, gastronomia și tradițiile specifice unei zone. Se bazează pe ideea că turismul ar trebui să educe și să aibă un impact emoțional, dar în același timp să rămână sustenabil pentru comunitățile locale și pentru mediul înconjurător.Turismul lent este considerat sustenabil prin prisma șederilor pe termen lung într-o singură zonă, a deplasărilor mai scurte și a sprijinului acordat comunităților locale, de exemplu prin faptul că turiștii aleg să mănânce la restaurante locale și să cumpere hrană direct de la agricultori sau pescari.
Deși acestui concept îi corespunde un număr mai mic de turiști ce pot fi prezenți în Delta Dunării în același interval de timp și spațiu, acest mod de a organiza activitățile turisticeîncurajează prelungirea duratei șederii în zonă. Astfel, dacă în prezent, durata medie a unui sejur în Delta Dunării este, în medie, de 2 zile, conform aplicării tehnicilor specifice turismului lent, durata șederii turiștilor ar putea ajunge la 3-4 zile. De altfel, unii operatori turistici au început deja să condiționeze rezervările efectuate de potenșialii oaspeți ai zonei la o durată minimă a cazării de 3 nopți.
Practicarea turismului lentîn zona Deltei Dunării va atrage după sine beneficii importante pentru utilizarea sustenabilă a resurselor de mediu de către comunitățile locale, cum ar fi: scăderea ratei de consum, un impact mai puțin dăunător asupra mediului înconjurător, schimbarea percepției locuitorilor zonei în ceea ce privește prezența turiștilor, în sensul în care vor percepe desfășurarea turismului în zona ca pe un factor pozitiv, aducător de venituri, și nu ca pe o amenințare în ceea ce privește calitatea nivelului de trai al acestora.
Conservarea bunurilor mobile și imobile ale patrimoniului cultural al regiunii – tradițiile, arta, gastronomia locală, siturile și evenimentele culturale – pot aduce un plus de valoare poziționării distincte a zonei, ca și destinație de călătorie, și brandului produselor și serviciilor locale. Exemple de intervenții care pot susține dezvoltarea turismului:
![]()

Bun venit pe WordPress. Acesta este primul tău articol. Editează-l sau șterge-l, apoi începe scrisul!
![]()