Murighiol

Murighiol 2017-10-31T06:57:08+00:00

DESCRIEREA LOCALITATI Murighiol

Comuna Murighiol, aşezare rurală de tip mare, este amplasată la aproximativ 36 km de Tulcea, pe D222C. Teritoriul administrativ al comunei Murighiol se învecinează cu următoarele localităţi: la nord – comuna Mahmudia şi comuna Crişan, la vest – comuna Valea Nucarilor, la sud – Marea Neagră, la est – teritoriul administrativ al comunei Sfântu Gheorghe.
Comuna Murighiol este formată din şapte sate: Murighiol – reşedinţa de comună, Dunavăţu de Sus, Dunavăţu de Jos, Plopu, Sarinasuf, Colina şi Uzlina.
Zona beneficiază de un relief variat, cu dealuri şi văi, fiind marginită la est de Dunare, iar in partea de sud de lacurile Murighiol I, Murighiol II şi Lacul Sărat.
Clima Deltei Dunării se încadrează în climatul temperat-continental cu influenţe pontice. Regimul termic (temperatura aerului) are valori moderate cu o uşoară creştere de la vest spre est.
Suprafaţa totală a comunei este de 804,49 km2.
DUNAVĂŢU DE SUS- A fost înfiinţat în sec. XVIII de ruşi şi români proveniţi din Uzlina, populaţia evoluând crescător până după al doilea război mondial, după care a scăzut.
DUNAVĂŢU DE JOS -Se presupune că a fost fondat în jurul anului 1700 de pescarii ruşi şi români, cei din urmă plecând şi revenind în mai multe rânduri. În 1850 apare ca fiind complet distrus, pe lista întocmită de I. Ionescu de la Brad.
Se confirmă ipoteza întemeierii satelor Dunavăţ de către cazacii zaporojeni, fără a exclude rolul celorlalte populaţii în popularea sau repopularea acestor localităţi, în condiţiile tulburi ale vremurilor respective.

PLOPU- Alte denumiri: Beibugeac, până în 1964.
Satul actual a fost fondat de turci în jurul anului 1857, fiind locuit de aceştia împreună cu românii până după 1900, când statisticile înregistrau existenţa unei geamii cu imam, alături de o biserică creştină ridicată în 1874, ceea ce presupune că între timp se stabiliseră aici şi suficienţi români, care să ridice acest lăcaş de cult.
SARINASUF- După unii autori, pe la 1850, circa 40 de familii de păstori transhumanţi, numiţi „ungureni” (Bălan, Bucur, Ungureanu) s-au adăugat românilor deja existenţi pe aceste locuri. Venirea lor era pusă pe seama secetelor din locurile de origine.
După alţii, satul a fost întemeiat în 1864 de românii veniţi din Transilvania şi Basarabia, dar a fost locuit şi de alte etnii, între care turcii, dar mai ales bulgarii, cei din urmă proveniţi din Beidaud. Cert este că locuitorii de sorginte ardelenească şi-au păstrat până foarte aproape de zilele noastre portul popular. Dicţionarul Lahovari menţiona o populaţie de 413 locuitori, români şi bulgari, precizând că la acea vreme satul dispunea de o biserică (construită în 1847) cu un preot şi un cântăreţ, precum şi o şcoală românească şi două mahomedane.

COLINA – Alte denumiri: Caraibil, până în 1964.
În aceste locuri a existat o aşezare romană (sec. II-III d.Hr.), peste care, mult mai târziu, s-a dezvoltat una turcească, Ahmed Facî, menţionată în sec. XVII de Evlia Celebi, aşezare care a dispărut între timp.
Actuala aşezare a apărut anterior anului 1850, fiind locuită de tătari şi turci, care în 1900 încă erau majoritari, la acea vreme în sat funcţionând o geamie cu imam. De atunci, numărul turcilor şi tătarilor s-a redus constant, ei fiind înlocuiţi cu români şi ruşi-lipoveni.

UZLINA- Satul a fost întemeiat anterior anului 1800 şi locuit de pescarii ucraineni. Frecventele inundaţii i-au determinat pe unii din aceştia să părăsească localitatea şi să se mute pe braţul Sf. Gheorghe, în Murighiol. Conform informaţiilor învăţătorului Gh. Chirică (citat de D. Şandru ), satul Uzlina este mai vechi decât Murighiol.
Numele satului pare a fi de sorginte slavă, sunând ca un diminutiv provenind de la cuvântul uziol/uzulo, cu sensul de nod sau întretăiere, fiind vorba de drumuri de apă, deoarece satul se află la locul de întâlnire a mai multor căi acvatice, care duc spre lacurile Uzlina, Isac şi altele mai mici.