Intâlnirea de lucru a partenerilor de proiect și stakeholder-i, cu scopul prezentării rezultatelor finale – septembrie 2022
În data de 20 septembrie 2022, GAL Delta Dunării a participat, prin reprezentanții săi, la întâlnirea de lucru online, organizată de către membrii echipelor de proiect din cadrul Institutului de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală și ai Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare Marină ,,Grigore Antipa,,, cu scopul prezentării rezultatelor finale ale analizei variabilelor de dezvoltare pentru teritoriul rural al Delta Dunării și zona costieră a Mării Negre, în cadrul LAM5.
Pe parcursul prezentărilor susținute de cele două echipe de cercetare și a discuțiilor din finalul reuniunii, au fost evidențiate etapele ce au constituit activitatea propriu-zisă de cercetare și modelare a variabilelor, pentru trei domenii distincte, și anume acvacultură, agricultură și turism.
Prezentările au evidențiat și scenariile, transpuse în recomandări, care ulterior vor face obiectul unor discuții în cadru oficial, pentru a conștientiza importanța unor asemenea modele în creionarea viitoarelor strategii de dezvoltare pentru teritoriul ce a făcut obiectul studiului.Este necesar a reaminti că misiunea MAL-ului 05 Delta Dunării – Marea Neagrăa fost aceea de a găsi cele mai bune soluții în vederea asigurării creșterii din punct de vedere economic pentru cele trei activități economice practicate cu precădere în zona de studiu Delta Dunării – Marea Neagră fără a afecta ecosistemul Deltei Dunării.